JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Traian Urieş

Două generații

Prea multe nu sunt de spus pe marginea acestei fotografii. Ideea e că am o colecție de aparate foto vechi. Pe unul chiar îl folosesc. Mi-am cumpărat film și tot trag cadre. Acum vom vedea ce-o să iasă.

Fotografie ghotică la Castelul Lupilor

Era iarnă. Ne-am strâns grămadă. O parte din echipa mea ne-am dus la Castelul Lupilor, Chimindia, județul Hunedoara. Am luat cu noi aproape tot echipamentul. Nu mai spun de recuzită. Dacă era și Cezar chiar eram aproape toți. Ne-am desfășurat trei zile. Apă în bocanci, frig pe pielea modelelor, brrr, chiar mă gândeam când le fotografiam. Și multe alte chestii. Nu am chef să vorbesc acum despre ce s-a întâmplat în culisele acelei ședințe foto de trei zile, inclusiv de ziua mea, că a fost și ea inclusă în alea trei.

O să revin cu niște amănunte, cândva, cumva. Până atunci spor la privit.

Muzeul cu vedete foto

Am trimis fotografii la Foto Club Arad pentru Salonul Internațional Ars Fotografica Arad – 2016, Ediția a XVI-a. Ediție dedicată aniversării a 110 ani de la înfiinţarea primului fotoclub în Arad. Lucrarea expusă la vernisaj o puteți observa în partea stângă din imaginea de mai jos. Am observat foarte multe lucrări reușite și pe placul meu. Din categoria monocromie au fost cele mai multe.

Foto Club Arad are și un mic muzeu cu scule și materiale foto vechi sau foarte vechi. A fost o adevărată încântare să le privesc și să-mi amintesc de vremea când expuneam, măream, developam la lumina difuză din camera mea obscură, improvizată undeva într-un colț de cameră. Vremuri frumoase. Așa mi-am amintit că undeva printr-o debara încă mai am hârtie fotografică nefolosită, multe fotografii vechi, două aparate de expunere, ambele de fabricație rusească, tăvi, pensete și mai ales zeci de filme, unele folosite dar nedevelopate.

Dar te las să-ți arunci privirea pe fosilele din domeniul fotografiei. Am scris și aici despre evenimentul de la Arad.

Umezeală urbană

Era o seară caldă de vară. Ploua cu găleata. M-am uitat pe geam și mi-am zis: trebuie să ies. Neapărat. Nu aveam pelerină de ploaie și nici nu prea avea cine să facă pe asistentul. Totuși, mi-am luat camera foto și-am ieșit. Cu umbrela într-o mână, cu setările făcute încă din casă, m-am poziționat aproape de mijlocul carosabilului, într-o intersecție. Știam că pe acolo trec mulți pietoni și mă gândeam că astfel mașinile erau oprite la trecerea de pietoni.

Așa s-a și întâmplat. Numai că, eu prinzând curaj și postându-mă fix în mijlocul intersecției, a trecut o mașină în viteză și m-a făcut ciciulete. Am ferit camera, asta era important. Am tras mai multe cadre. Dar asta a fost singura care m-a încântat cât de cât.

Nu vă lăsați intimidați de ploaie, de întuneric sau de vânt. Uneori chiar în astfel de condiții poți surprinde imagini încântătoare. Mai trebuie să spun că exact în timpul în care eu apăsam de zor pe butonul de declanșare a trecut un prieten, fotograf și el, care, a doua zi, m-a sunat și prima frază pe care a rostit-o la telefon a fost ”ești nebun!”. Da, sunt, deranjează oare pe cineva?

Umezeala urbană îți creează disconfort, dar odată ce te aventurezi în mijlocul ei s-ar putea să descoperi lucruri și stări interesante. Să nu fugi de ea.

 

Pe dealul cu 1000 de enigme

Mă apucase un dor nebun de butonul camerei foto. M-am decis pe loc. Am sunat-o pe Iulia și i-am spus că trebuie să mergem urgent la o ședință foto, liberă, fără o temă anume. M-a întrebat: cum să mă îmbrac, ce să-mi pun pe față? Nimic, i-am spus. Ia-l doar pe Andrei cu tine.  L-am sunat pe asistentul meu. Era disponibil și el. Și ne-am strâns pe la orele când soarele începe să ne ofere lumină blândă.

Am plecat pe jos spre Dealul cu 1000 de Enigme.

Ajunși acolo ne-am odihnit puțin și mai apoi am început să ne învârtim în toate direcțiile. A fost distractiv. Nimic planificat. Totul făcut din pixul improvizației. Desigur, nu mai spun că Andrei era la prima lui ședință foto și nici că Iulia era să-l muște de nas pentru că nu o ținea în brațe cu patos și dorință.

Îi mulțumesc lui Paul Andrei Macarie pentru fotografii și mai ales că-i dispus să mă ajute mai tot timpul.

Dar mai bine să lăsăm fotografiile să vorbească.