Ea stă acolo. Nu pleacă niciodată prea departe. Dacă o cauţi “acasă” o vei găsi. Şapte lei a făcut într-o seară şi din acest motiv preferă să rămână lângă oameni, printre oameni. Nu vrea căldură pentru trup, vrea doar un pic de atenţie. A devenit chipul meu fără nume într-o seară de decembrie. Stă pe un canal de unde vine căldură sau pe o bancă, în întunericul imprevizibil al nopţii. Nu spun să faci ceva, spun doar că am întâlnit-o şi era tristă. Nu ea, chipul său!

Un coleg spunea că aceste chipuri nu trebuiesc fotografiate. De ce, sunt chiar atât de urâte?